EXCLUSIV | Săgeți către președintele lui Dinamo: „Aici nu este o societate comercială în care să faci aprovizionare, producție și livrare”

EXCLUSIV | Săgeți către președintele lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Anghelache l-a înțepat pe actualul președinte de la Dinamo, Alexandru David, căruia i-a transmis că activitatea de la club nu se compară cu cea dintr-o societate comercială, iar managmentul sportiv e foarte complex.

„Managmentul sportiv și cel fotbalistic sunt mai particularizate și dificile decât toate celelalte. Nu este o societate comericală în care să faci aprovizionare, producție și livrare. Este o activitate de o complexitate ieșită de comun. Mă abțin, pentru că n-am discutat niciodată cu dânsul despre fotbal. Ă‚sta este, este președinte, dânsul decide ce a făcut. Dar mă abțin să fac comentarii”, a spus Constantin Anghelache, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Alexandru David a fost adus la Dinamo anul trecut. Înainte de a ocupa funcția de președinte la Dinamo, David a fost director la ziarul Ring, publicație aflată în portofoliul lui Ionuț Negoiță. Actualul oficial din „Groapă” nu avea conexiuni cu lumea fotbalului înainte de a fi numit în conducerea lui Dinamo, dar era cunoscut în club pentru faptul că obișnuiau să-i picure în urechi lui Negoiță diferte opinii despre X sau Y. David este omul la care Mircea Rednic făcea referire atunci când discursul său se centra pe „sfătuitorii patronului care vor binele clubului”.

Prezentarea lui Claudiu Niculescu a fost un nou prilej pentru fanii dinamoviști să își arate nemulțumirea față de conducerea clubului, și totodată susținerea pentru noul antrenor al „câinilor”. Aceștia au afișat mai multe bannere prin care i-au atacat pe Alexandru David și Ionuț Negoiță. Președintele lui Dinamo, Alexandru David, a fost jignit de către fanii de la Peluza Sud, chiar în timp ce vorbea în conferința de presă în care a fost prezentat Claudiu Niculescu. Când a părăsit sala, fanii l-au reperat și au început să-l înjure, cerându-i totodată să plece de la echipă. Acesta a refuzat orice schimb de replici și s-a îndepărtat. La loc vizibil față de sala de conferințe au fost afișate bannerele: „M…e Negoiță! Vinde-o și pe mă-ta”, dar și „A. David este g…y”.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×